12.8 C
Caransebeş
13.3 C
Reșița
11.5 C
Oţelu Roşu
marți 27 octombrie 2026

A intrat cu mașina în zidul unei gospodării și a plecat. Șofer din Teregova, găsit acasă și reținut

Politică

Un bărbat de 65 de ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce a intrat cu mașina în zidul și poarta unei gospodării din Teregova, apoi a plecat de la locul accidentului. Potrivit Sindicatului Europol Caraș-Severin, testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Incidentul s-a produs duminică, 25 octombrie, pe strada Bisericii. Bărbatul, aflat la volanul unui Volkswagen, ar fi pierdut controlul direcției și a lovit împrejmuirea unui imobil, continuându-și apoi deplasarea.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au analizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere și au refăcut traseul autoturismului, reușind să îl găsească pe șofer la domiciliu.

În urma rezultatului etilotestului, bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, fiind dispusă și reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Reprezentanții Europol au apreciat intervenția polițiștilor și au atras atenția asupra consecințelor grave pe care le-ar fi putut avea incidentul dacă pe trotuar s-ar fi aflat pietoni. Potrivit informațiilor publicate de sindicat, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

spot_img

Actualitate