12 C
Caransebeş
12 C
Reșița
11.4 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Camerele au surprins-o în flagrant! Amendă de până la 1.000 de lei pentru gunoi abandonat în Piața Gugulanilor

Politică

O femeie a fost surprinsă de sistemul de supraveghere video din Piața Gugulanilor în timp ce abandona deșeuri pe domeniul public, încercând, potrivit administrației locale, să evite plata taxei de salubritate.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de 11 spre 12 iulie, la ora 00:15. Imaginile arată cum femeia a transportat gunoiul cu un tomberon privat, care nu aparține operatorului de salubritate Transal Urbis, și a răsturnat deșeurile direct pe carosabil.

Înregistrările au fost transmise Poliției Locale, care urmează să aplice sancțiunile prevăzute de lege. Pentru o astfel de faptă, amenda este cuprinsă între 500 și 1.000 de lei.

Totodată, administrația locală a sesizat și Transal Urbis, care va verifica dacă persoana are încheiat contract de salubritate. Tomberonul folosit nu avea autocolantul operatorului, iar verificările vor stabili dacă există contract și dacă pubela este scoasă la ridicare conform programului.

Autoritățile atrag atenția că Piața Gugulanilor este monitorizată video permanent, iar cei care încalcă regulile de gospodărire a orașului vor fi sancționați.

spot_img

Actualitate