Caransebeșenii sunt invitați să participe duminică, 14 iunie, de la ora 20:00, la un eveniment cultural deosebit organizat de Primăria și Consiliul Local Caransebeș, împreună cu Casa de Cultură „George Suru”, cu prilejul Zilei Banatului Montan.
Pe esplanada din fața Casei de Cultură „George Suru” va avea loc concertul „Tango Simfonic”, un spectacol care îmbină eleganța muzicii de tango cu rafinamentul interpretării simfonice. Publicul va avea ocazia să o asculte pe îndrăgita artistă Analia Selis, alături de pianistul Mariano Castro și orchestra Camerata ESTRAVAGANZA, sub bagheta dirijorului Radu Popa.
Evenimentul va fi completat de momente coregrafice susținute de dansatorii școlii de dans Dum Dance Team din Arad, oferind spectatorilor o experiență artistică deosebită, într-un cadru special amenajat în centrul municipiului Caransebeș, la fântâna din fața Casei de Cultură.
Organizatorii îi invită pe iubitorii de muzică și dans să se bucure de o seară memorabilă dedicată culturii și identității Banatului Montan. În cazul unor condiții meteorologice nefavorabile, concertul se va desfășura în sala Casei de Cultură „George Suru”.


