14.2 C
Caransebeş
14.4 C
Reșița
13 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Șofer prins cu viteză excesivă pe DN 6, reținut după ce a încercat să mituiască un polițist în Caraș-Severin

Politică

La data de 5 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat, pe DN 6, în zona localității Slatina-Timiș, un conducător auto care a efectuat o depășire neregulamentară, încălcând marcajul longitudinal continuu. Totodată, acesta a fost înregistrat circulând cu o viteză ce depășea limita legală cu peste 50 km/h.

Agentul principal de poliție Gherghinescu Cosmin-Iacob a efectuat semnalul regulamentar de oprire și i-a adus la cunoștință șoferului abaterile constatate, precum și sancțiunile ce urmau a fi aplicate.

În încercarea de a evita consecințele legale, respectiv sancțiunea contravențională și suspendarea permisului de conducere, bărbatul, în vârstă de 51 de ani, i-a oferit polițistului o sumă de bani. Polițistul a refuzat categoric mita, s-a delimitat de acest comportament și a sesizat imediat superiorii.

Ulterior, conducătorul auto și pasagerul acestuia au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Caransebeș pentru continuarea verificărilor.

În baza probatoriului administrat, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. La data de 6 aprilie 2026, față de acesta a fost luată măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Pe lângă răspunderea penală, șoferul a fost sancționat contravențional pentru abaterile rutiere, fiind dispusă și reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 150 de zile.

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin reiterează că respinge ferm orice formă de corupție și încurajează cetățenii să respecte legea și să adopte un comportament responsabil în relația cu autoritățile.

De asemenea, autoritățile subliniază că persoana cercetată beneficiază pe tot parcursul procesului penal de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de legislația în vigoare.

Foto: arhivă

spot_img

Actualitate