7.3 C
Caransebeş
8.7 C
Reșița
6.5 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin a marcat ieri, 25 martie 2026, Ziua Poliției Române, printr-o ceremonie festivă

Politică

Ceremonia s-a desfășurat într-un cadru solemn, fiind deschisă prin intonarea imnului național. Ulterior, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin a transmis un mesaj aniversar, subliniind rolul esențial al poliției în societate, dar și responsabilitatea pe care fiecare polițist o are față de cetățeni. De asemenea, a fost prezentat și mesajul conducerii Poliției Române, dedicat acestei zile.

La eveniment au participat și invitați din cadrul instituțiilor locale, care au adresat mesaje de apreciere pentru activitatea polițiștilor, evidențiind importanța colaborării interinstituționale pentru menținerea unui climat de siguranță în comunitate.

Un moment important al ceremoniei l-a constituit avansarea în gradul profesional a 75 de polițiști. Dintre aceștia, 15 au fost promovați înainte de îndeplinirea stagiului minim – 5 ofițeri și 10 agenți – ca recunoaștere a meritelor deosebite. De asemenea, 60 de polițiști (14 ofițeri și 46 de agenți) au fost avansați la termen, pentru profesionalismul și implicarea demonstrate în activitate.

Conducerea inspectoratului a adresat, totodată, mulțumiri instituțiilor și autorităților publice din județ pentru sprijinul constant și buna colaborare, precum și reprezentanților mass-media pentru modul în care reflectă activitatea poliției.

În paralel cu ceremonia oficială, în curtea inspectoratului a fost organizată o expoziție de tehnică și echipamente din dotare. Vizitatorii au avut ocazia să descopere o parte din activitatea zilnică a polițiștilor, fiind prezentate autospeciale, laboratorul rutier, laboratorul de criminalistică, dar și tehnica Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Un moment deosebit de apreciat a fost demonstrația realizată de câinii polițiști, care a atras numeroși spectatori, în special copii. Cei mici s-au bucurat de activitățile pregătite special pentru ei, primind baloane, bomboane, insigne de polițist și având parte de sesiuni de pictură pe față.

Evenimentul a fost o oportunitate de apropiere între polițiști și comunitate, reafirmând rolul esențial al acestei instituții în asigurarea siguranței publice.

spot_img

Actualitate