Primăriile din mediul rural din Caraș-Severin se pregătesc pentru restructurări de personal, după ce Prefectura a transmis, luni, 16 martie, o înștiințare oficială privind reducerea numărului de angajați, în baza prevederilor OUG nr. 7/2026.
Actul normativ stabilește un număr maxim de posturi pentru anul în curs, iar administrațiile locale sunt obligate să se încadreze în aceste limite până la sfârșitul lunii iunie. Măsura vizează eficientizarea aparatului administrativ și reducerea cheltuielilor publice, inclusiv prin reorganizarea structurilor și limitarea posturilor vacante.
Situația diferă însă de la o primărie la alta. În timp ce unele administrații locale sunt nevoite să ia în calcul disponibilizări, altele funcționează deja sub pragul impus și nu vor fi afectate de noile reguli.
Un exemplu este comuna Turnu Ruieni, formată din 6 sate, unde numărul angajaților este deja sub cel prevăzut în organigramă. Potrivit primarului Cosmin Belci, situația nu impune concedieri.
„Avem 36 de posturi în organigramă și doar 24 de angajați. Vom face o analiză exactă, însă noi nu avem probleme”, a declarat edilul.
Aplicarea OUG nr. 7/2026 scoate astfel la iveală o realitate neuniformă în administrația publică locală: unele primării au scheme de personal supradimensionate, în timp ce altele funcționează deja cu deficit de personal.
Printre soluțiile luate în calcul de autorități pentru respectarea noilor limite se numără și pensionările, acolo unde este posibil, pentru a evita concedierile directe.


