15.9 C
Caransebeş
17.7 C
Reșița
14.5 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Marea jucătoare de tenis Patricia Maria Țig începe antrenamentele cu copiii la Caransebeș

Politică

Vești importante pentru sportul din Caransebeș: începând de săptămâna viitoare, copiii din oraș vor avea ocazia să se antreneze alături de cunoscuta jucătoare de tenis Patricia Maria Țig, care a revenit acasă și se implică în dezvoltarea tenisului local.

Pe 5 februarie a avut loc primul antrenament de deschidere al secției de tenis din cadrul Clubului Sportiv Municipal Caransebeș, desfășurat la Sala Polivalentă. Sportiva a anunțat că va începe oficial antrenamentele cu copiii din oraș începând de săptămâna viitoare.

„Am revenit acasă și o să încep de săptămâna viitoare să antrenez copii în cadrul clubului sportiv municipal. Programul va fi marți și joi, în două intervale orare, pentru a putea împărți grupele pe vârste și nivel”, a declarat Patricia Țig.

Antrenamentele sunt destinate copiilor începând cu vârsta de aproximativ 6 ani, până în jur de 9-10 ani, grupele urmând să fie restrânse, așa cum cere specificul tenisului. Sportiva spune că a acceptat invitația de a se implica în proiect pentru a oferi copiilor șansa de a descoperi sportul și de a se dezvolta prin mișcare.

„Este bine să facă orice sport, nu neapărat tenis, dar tenisul te învață foarte multe despre viață. Este un sport individual care te ajută să-ți dezvolți calități și abilități pe care poate nu știai că le ai. Victoriile vin după multă muncă, dedicare și implicare”, a explicat jucătoarea.

Patricia Țig consideră că inițiativa poate reprezenta un început important pentru dezvoltarea tenisului în Caransebeș, un oraș unde această ramură sportivă nu are încă o tradiție puternică. Ea speră ca, odată cu deschiderea secției și cu implicarea sa directă, tot mai mulți copii și părinți să fie atrași de tenis.

Revenirea sportivei în orașul natal este văzută ca un impuls pentru sportul local, iar părinții interesați își vor putea înscrie copiii la antrenamentele organizate la Sala Polivalentă.

Despre Patricia Maria Țig
Patricia Maria Țig, care a primit titlul de Cetățean de Onoare al Caransebeșului din partea primarului Felix Borcean, este una dintre cele mai cunoscute jucătoare de tenis din România. Ea a câștigat un titlu WTA la simplu în 2020, la Istanbul, și a ajuns în carieră în top 60 mondial, fiind considerată una dintre sportivele române care au reprezentat constant țara în circuitul profesionist internațional.

spot_img

Actualitate