12 C
Caransebeş
12 C
Reșița
11.4 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Banatul de Munte i-a spus „Mulțumesc”: Ștefan Isac, 60 de ani de cântec, tradiție și dăruire

Politică

Casa de Cultură „George Suru” din municipiul Caransebeș a găzduit ieri, 29 ianuarie, începând cu ora 17:00, spectacolul aniversar „Ștefan Isac – 60 de ani de carieră artistică”, un eveniment de excepție dedicat unuia dintre cei mai longevivi și apreciați interpreți de muzică populară din Banatul de Munte. Manifestarea a fost organizată în colaborare cu Consiliul Județean Caraș-Severin și Centrul Județean pentru Cultură și Artă Caraș-Severin.

Programul artistic a reunit nume îndrăgite ale folclorului românesc, precum Daniel Cârdu, Dana Gruiescu și Maria Milu Sorescu, alături de numeroși interpreți și ansambluri folclorice. Seara aniversară a fost prezentată de prof. dr. Daniela Băcilă și acompaniată de orchestra profesionistă Semenicul, oferind publicului un spectacol de înaltă ținută artistică.

Ștefan Isac este recunoscut ca unul dintre cei mai importanți promotori ai folclorului tradițional românesc, având o carieră artistică neîntreruptă de peste 60 de ani. De-a lungul timpului, artistul s-a remarcat atât prin numeroasele spectacole și turnee susținute în țară și în străinătate, cât și prin implicarea sa activă în viața culturală a comunității. În anul 2024, acesta a fost distins cu titlul de Cetățean de Onoare al comunei Constantin Daicoviciu, ca recunoaștere a contribuțiilor sale culturale și a activității constante dedicate muzicii și tradițiilor locale.

Născut la 16 mai 1946, în satul Ilova, comuna Slatina-Timiș, Ștefan Isac și-a început cariera artistică chiar pe scena Casei de Cultură din Caransebeș, unde a obținut locul I la un concurs de tinere talente – moment decisiv care i-a deschis drumul spre o viață dedicată muzicii populare și colaborărilor cu ansambluri și orchestre de prestigiu din România.

Invitat la eveniment, Marcel Vela a transmis un mesaj emoționant, subliniind importanța artistică și umană a sărbătoritului: „Dincolo de a fi un moment artistic de excepție, cu mulți artiști și invitați, cu prieteni și admiratori, evenimentul a fost un gest de mulțumire și respect pentru domnul Ștefan Isac, cel care a împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani și 60 de ani de activitate folclorică în Banatul de Munte.” Acesta a amintit și de latura mai puțin cunoscută a artistului, aceea de om al scrisului, autor a șapte cărți și a numeroase articole culturale și istorice, adevărate mărturii ale timpului și ale spiritualității bănățene, evidențiind volumul „Pe urmele Doinei Banatului și a urmașilor ei” drept o lucrare de referință pentru istoria folclorului autentic din Caransebeș.

Spectacolul aniversar de ieri a fost nu doar o celebrare a unei cariere impresionante, ci și un omagiu adus unui artist complet, care a știut să oprească timpul „între note și cuvinte”, lăsând o moștenire culturală valoroasă generațiilor viitoare.

spot_img

Actualitate