14.2 C
Caransebeş
14.4 C
Reșița
13 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Bilanț ISU „Semenic” Caraș-Severin: 32 de intervenții în ultimele 72 de ore

Politică

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit, în ultimele 72 de ore, pentru gestionarea a 32 de situații de urgență produse în zona de competență.

Unul dintre cele mai grave evenimente a avut loc pe DN6, pe raza localității Petroșnița, unde echipajele Detașamentului de Pompieri Caransebeș au intervenit într-o parcare pentru extragerea unui șofer de autotren blocat în cabina vehiculului. Din nefericire, bărbatul nu prezenta semne vitale, fiind declarat decedat și predat echipajului Serviciului de Ambulanță Județean.

Tot în această perioadă, pompierii au acționat pentru evacuarea apei acumulate în curtea unei locuințe din municipiul Caransebeș, prevenind astfel producerea unor pagube materiale.

De asemenea, echipajele operative au intervenit în trei situații pentru îndepărtarea țurțurilor de gheață care reprezentau un pericol pentru siguranța cetățenilor — două intervenții în municipiul Reșița și una în municipiul Caransebeș.

Un număr semnificativ de misiuni a fost gestionat de echipajele SMURD, care au intervenit în 27 de cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor cu diverse afecțiuni medicale.

Pompierii militari cărășeni rămân la datorie 24 de ore din 24, pregătiți să intervină prompt pentru gestionarea situațiilor de urgență și pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate.

spot_img

Actualitate