15.9 C
Caransebeş
17.7 C
Reșița
14.5 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Zi de sărbătoare la Armeniș: Rewilding România aduce comunitățile laolaltă la un givan cu degustări, concursuri și premii speciale

Politică

În data de 7 decembrie, de la ora 12, Rewilding România organizează la Căminul Cultural din Armeniș un eveniment special – un „givan” dedicat locuitorilor din Armeniș, Teregova, Cornereva, Sat Bătrân, Feneș, Rusca și din satele învecinate. Ziua promite să fie una plină de bucurie, într-o atmosferă ca între vecini și prieteni.

Evenimentul marchează și degustarea oficială a Mero Apple Spritzer, primul produs Rewilding România – o băutură realizată din mere culese din livezile fermierilor locali din Țara Zimbrilor, gândită să întărească legătura dintre comunitate și natură. Tot la bar, participanții vor putea savura un cocktail special „Zimbru”.

Pe tot parcursul zilei, producătorii locali vor oferi bunătăți tradiționale, iar atmosfera va fi animată de activități pentru copii, jocuri și multă voie-bună. Pentru cei pasionați de competiție, organizatorii au pregătit un campionat de tenis de masă, iar marele premiu este chiar… o masă de ping-pong.

Nu vor lipsi nici tombolele cu premii pentru toate vârstele. La tombola pentru adulți, marele premiu este o excursie în Delta Dunării, o experiență unică într-una dintre cele mai spectaculoase destinații pentru observarea florei și faunei din Europa. Copiii vor avea parte de o tombolă specială, cu premii precum șapte locuri într-o excursie „Pe urmele Zimbrilor”, o aventură în Munții Țarcu.

Pentru iubitorii de gastronomie, punctul culminant al zilei va fi „Bătălia Ceaunelor”, unde trei echipe din Armeniș, Teregova și Cornereva își vor demonstra talentul culinar.

Oaspeții sunt invitați și la un târg de ornamente de Crăciun, toate confecționate manual de copiii din Cornereva, Teregova și Armeniș, iar atmosfera va fi completată de momente artistice susținute de ansamblurile de dans din cele trei comune:

  • „Armenișana” – coregraf Dumitru Dragomir
  • „Teregovana” – coregraf Petru Moaca
  • Ansamblul de dansuri al Primăriei Cornereva – coregraf Simion Dragalina

Organizatorii îi așteaptă pe toți cei din zonă la o zi de sărbătoare, comunitate și natură, într-un eveniment gândit să aducă oamenii mai aproape unii de alții și de tradițiile lor.

spot_img

Actualitate