De aproape trei decenii, o punte de sprijin solidar trece frontiere și ajunge din comunitatea din Berna, Elveția în orașul Caransebeș.
Parteneriatul, susținut de voluntariat, social și spiritual, se desfășoară între Asociația Viitor pentru România din Elveția și Societatea Femeilor Ortodoxe din Caransebeș – o colaborare apreciată, ce a devenit o veritabilă tradiție filantropică.
Societatea Femeilor Ortodoxe își desfășoară activitatea de peste 25 de ani în comunitatea caransebeșeană. În acest interval, colaborarea cu asociația elvețiană „Viitor — Zukunft mit Rumänien / Viitor pentru România” a fost constantă, iar sprijinul acestora a devenit esențial pentru proiectele sociale și educaționale ale societății locale.
De la începuturi, asociația elvețiană a trimis periodic, prin Societatea Femeilor Ortodoxe, donații ce au variat de la materiale medicale, mobilier școlar și componente IT, până la articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite, produse de igienă și dulciuri. Aceste transporturi regulate au ajutat de-a lungul anilor familii vulnerabile, elevi și grupuri social-defavorizate din municipiu. De asemenea Asociația susține proiectul „Masa pe roți pentru elevi”, în baza căruia zeci de elevi servesc prânzul zilnic la sediul Societății Femeilor Ortodoxe.
De asemenea Liceul Tehnologic „Dacia” a primit, cu ani în urmă, 40 de calculatoare performante, ceea ce a permis amenajarea unui laborator de informatică. Tot aici a fost amenajat un atelier tehnic agricol.
În acest an, deși vârsta membrilor asociației elvețiene este semnificativă, spiritul lor de dăruire nu s-a stins. Președintele Asociației Viitor pentru România, Christoph Oetterli, alături de vicepreședinta Susanne Vuillemin, și Beat Meier (contabil), s-au deplasat la Caransebeș cu un nou transport încărcat cu dulciuri, cărți de povești, haine și alte produse.


Din aceste donații vor fi alcătuite 7000 de pachețele, destinate copiilor preșcolari și școlari din unitățile de învățământ din municipiu. Acțiunea nu este doar filantropică, ci și simbolică, dovadă a unui angajament constant și profund față de comunitatea caransebeșeană.
Colaborarea a fost recunoscută și în cadrul evenimentelor oficiale din Caransebeș. Cu ocazia aniversării a 25 de ani de activitate a Societății Femeilor Ortodoxe, la un eveniment organizat în Sala de festivități a Episcopiei, s-a adus „recunoștința colaboratorilor din Elveția”, pentru tenacitatea și perseverența acestora care, de-a lungul anilor, au sprijinit nu doar pachete cadou, ci și activități cultural-educaționale.
Președinta societății, Monica Iacobescu, a fost recompensată și la nivel civic: a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Caransebeș, pentru contribuția deosebită la binele comunității, la fel și partenerii elvețieni Susanne Vuillemin și Christoph Oetterli.

Importanța culturală și spirituală a parteneriatului
Pe lângă ajutorul material, colaborarea a fost văzută mereu și ca un legământ moral și spiritual. Episcopia Caransebeșului a acordat recunoaștere oficială partenerilor elvețieni: în trecut, reprezentanții Asociației Viitor au fost chemați la Centrul Eparhial și li s-au oferit distincții – precum „Diploma Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” – în semn de recunoștință pentru sprijinul oferit cauzelor sociale ale Bisericii.
Continuă tradiția – un mesaj de speranță
Faptul că, după aproape 30 de ani, voluntarii din Elveția vin din nou pentru a aduce sprijin fizic și emoțional la Caransebeș spune mult despre natura solidă a colaborării. Nu este doar o acțiune caritabilă de moment, ci un angajament constant, un firesc al relației dintre două comunități ce și-au creat o legătură trainică.



