15.9 C
Caransebeş
17.7 C
Reșița
14.5 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Acțiuni cu efective mărite ale polițiștilor cărășeni pentru menținerea ordinii și siguranței publice

Politică

În weekendul 25–26 octombrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au desfășurat mai multe acțiuni cu efective mărite pe raza județului, sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică. Scopul acestora a fost menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță rutieră.

La activități au participat polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, dar și polițiști de frontieră, jandarmi, luptători S.A.S. și reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Imigrări.

Controalele au avut loc în municipiul Reșița, localitatea Moldova Nouă, dar și în Anina, Băile Herculane și Bocșa, atât în mediul urban, cât și zonele învecinate.

În cadrul acțiunilor, au fost legitimate peste 500 de persoane și verificate aproape 300 de autovehicule. De asemenea, au fost controlate localuri publice, pensiuni, magazine, persoane cu măsuri preventive, deținători de arme, agenți de pază și persoane aflate în evidențele privind violența domestică.

În urma verificărilor, polițiștii au aplicat 159 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 87.000 de lei, pentru abateri de la legislația rutieră, normele privind ordinea publică, regimul silvic și alte acte normative. Totodată, au fost reținute 4 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare.

La Anina, a fost constatată o infracțiune de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, fiind confiscate 6 cartușe confecționate artizanal și suma de 30 de lei. În Reșița, polițiștii au confiscat material lemnos în volum de 2 metri cubi, în valoare de 530 de lei.

Pe durata acțiunilor, au fost folosite aparate etilotest, drugtest și radare, zeci de șoferi fiind testați în trafic.

Polițiștii cărășeni anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și prevenirea faptelor de natură penală sau contravențională.

spot_img

Actualitate