Trei zeci de copii din Timișoara au schimbat în această săptămână sala de clasă cu aerul curat de munte, alegând să petreacă o „Școală Altfel” la poalele Muntelui Mic.
Asociația Aventura Muntele Mic, împreună cu exploratorii Coco și Ane Galescu, au organizat un program captivant de activități outdoor, menite să le dezvolte celor mici curajul, spiritul de echipă și dragostea pentru natură.
Copiii participă la excursii la Cuntu și pe Muntele Mic, jocuri de echipă, exerciții de echilibru, orientare și supraviețuire, dar și la sesiuni de cățărare pe panou. Seara, aventurierii în devenire urmăresc proiecții din marile expediții ale lui Coco Galescu — în Himalaya, la Polul Sud și la Polul Nord.
„Ne face o deosebită plăcere să vedem copii fericiți în mijlocul naturii, să surprindem emoția și entuziasmul pe chipul lor”, au transmis organizatorii.
Prin această inițiativă, Asociația Aventura Muntele Mic își propune să aducă educația în mijlocul naturii și să le arate tinerilor că lecțiile importante se pot învăța și sub cerul liber.





