Miercuri seară târziu, la Durrës, în Albania, s-a încheiat ediția 2025 a Campionatului Mondial de Șah Clasic pentru Juniori, cu un rezultat de referință pentru șahul din Caraș-Severin. Candidatul de maestru Christian Arrydan Tamaș, sportiv legitimat la Clubul Sportiv Municipal Caransebeș, a reușit o evoluție spectaculoasă, ocupând locul 8 din 143 de participanți, cu 8 puncte din 11 posibile, fără nicio înfrângere.
Clasarea sa este cu atât mai impresionantă cu cât tânărul caransebeșean a pornit în competiție abia al 67-lea favorit la secțiunea Under 16, iar la final s-a aflat la egalitate cu învingătorul turneului, Marele Maestru Edgar Mamedov din Kazahstan.
Pe parcursul competiției, Tamaș s-a confruntat cu adversari de top — un Maestru Internațional, șapte Maeștri FIDE, un Candidat de Maestru și un Arena FIDE Master — reușind să se mențină constant într-o zonă de vârf a clasamentului. Jocul său precis, sigur și echilibrat i-a adus un câștig spectaculos de 180 de puncte ELO, ajungând la 2319 puncte, prag care îi conferă titlul de Maestru al Federației Internaționale de Șah (FIDE Master).
Rezultatul reprezintă o confirmare a parcursului său ascendent. După ce și-a făcut „încălzirea” la masa a II-a a echipei C.S. Muncitoresc Reșița, în Divizia A, Chris a intrat în competiția mondială cu o maturitate sportivă remarcabilă, apreciată și de antrenorul său, Marele Maestru Vlad Jianu, care a subliniat calitatea jocului și disciplina tânărului sportiv.
Totodată, meritele se îndreaptă și către candidatul de maestru Alexandru Tunaru, cel care l-a descoperit și inițiat în tainele șahului, contribuind la formarea unui campion autentic.
Potrivit carasinfo.ro, Christian Tamaș s-a remarcat în ultimii ani și în competițiile interne, câștigând Etapa a VII-a a circuitului UVT Grand Prix la Timișoara și având prestații excelente la Cupa Regele Ferdinand I de la Alba Iulia, unde a devansat mai mulți maeștri consacrați.
Performanța sa de la Campionatul Mondial vine și cu sprijinul constant al Primăriei Municipiului Caransebeș și al primarului Felix Borcean, care au susținut în mod constant activitatea tinerilor sportivi locali.
Evoluția lui Christian Tamaș este una dintre cele mai mari reușite din istoria șahului cărășean, comparabilă cu performanțele obținute de regretatul maestru internațional Corneliu Bușu și de maestrul internațional Tiberiu Mănescu.
Un rezultat care readuce Caraș-Severinul pe harta performanței mondiale în șah și confirmă că pasiunea, disciplina și inteligența strategică pot construi un destin de campion.


