Pompierii cărășeni au intervenit de urgență, în urmă cu puțin timp, în municipiul Caransebeș, pentru salvarea unei persoane electrocutate și prinsă în firele de înaltă tensiune.
La fața locului au acționat o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, precum și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș. În sprijin s-au deplasat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, dar și reprezentanți ai distribuitorului de energie electrică.
Victima, un bărbat, a fost coborâtă în siguranță de echipajele de intervenție și predată personalului medical al SAJ. Din fericire, acesta era conștient, însă prezenta arsuri de gradul II și III pe suprafața corpului.
Din primele cercetari se pare ca s-a electrocutat cand a vrut sa remedieze o avarie pe stâlpii de medie tensiune

UPDate:
În data de 19.09.2025, în jurul orei 11.31, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că o persoană este posibil să fie electrocutată.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce un bărbat de 38 de ani, aflat în timpul serviciului, efectua lucrări de mentenanță la nivelul stâlpilor de pe strada Traian Doda din Caransebeș, a fost electrocutat, fiindu-i provocate arsuri la nivelul feței și al membrelor superioare și inferioare.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii au anunțat Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin, cercetările fiind continuate în acest caz sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș.


