14.2 C
Caransebeş
14.4 C
Reșița
13 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Sute de credincioși au urcat la Crucea de pe Muntele Mic pentru a sărbători Înălțarea Sfintei Cruci

Politică

Aproape o mie de credincioși, alături de ierarhi și oficialități, au participat la cea de-a 20-a ediție a pelerinajului la Crucea-monument de pe Muntele Mic. Evenimentul, organizat de Episcopia Caransebeșului, a marcat sărbătoarea „Înălțării Sfintei Cruci”.

Participanții au urcat până la cota de 1670 metri, unde se află monumentul dedicat eroilor bănățeni. Aici, un sobor de preoți, condus de ÎPS Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, și PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat Sfânta Liturghie și o slujbă de pomenire pentru eroii neamului și ctitorii crucii.

La finalul slujbei, au fost depuse coroane de flori, urmate de un ceremonial militar. Preasfințitul Lucian a subliniat importanța pelerinajului ca un moment de rugăciune pentru pace și sănătatea credincioșilor. Crucea de pe Muntele Mic, un simbol al Banatului, a fost ridicată în memoria eroilor Primului Război Mondial și a făuritorilor Marii Uniri.

La eveniment au luat parte oficialități județene și locale, printre care președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, primarul comunei Turnu Ruieni, Cosmin Belci, militarii Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere Decebal din Timișoara și foarte mulți pelerini.

spot_img

Actualitate