Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus, la data de 14 august 2025, reținerea unui bărbat de 28 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de mare risc.
Potrivit anchetatorilor, în luna august 2025, inculpatul ar fi procurat, în scopul comercializării, diverse cantități de substanță cristalină încadrată la categoria drogurilor de mare risc.

În urma percheziției efectuate la locuința acestuia, din municipiul Timișoara, au fost descoperite și ridicate aproximativ 200 de grame de 2MMC, precum și alte mijloace de probă relevante.
Pe 15 august 2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara.



