12 C
Caransebeş
12 C
Reșița
11.4 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Aeroportul Caransebeș își deschide porțile de Ziua Copilului

Politică

Eveniment spectaculos de Ziua Copilului la Aeroportul din Caransebeș! Activități pentru întreaga familie și competiții sportive pentru adolescenți!

Duminică, 1 iunie, Aeroportul Caransebeș va găzdui un eveniment de amploare dedicat Zilei Internaționale a Copilului, organizat de Unitatea Specială de Aviație Caransebeș, Aeroclubul României, Primăria Municipiului Caransebeș, Aeroportul Caransebeș S.A. și Casa de Cultură “George Suru”.

Începând cu ora 10:00, cei mici și cei mari sunt invitați să participe la o gamă variată de activități interactive și demonstrații spectaculoase. Programul include jocuri demonstrative de șah, lupte și judo, concursuri de alergare, biciclete și desene pe asfalt, întâlniri cu piloții elicopterului SMURD, exerciții demonstrative și prezentarea autospecialelor de intervenție, dar și un laborator criminalistic și demonstrații cu câini de serviciu.

Pentru cei mai curioși, vor fi organizate ateliere interactive pentru copii, zboruri demonstrative cu aeronavele Aeroclubului României, precum și prezentarea ofertelor educaționale ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale.

Evenimentul va avea loc la Aeroportul Caransebeș, situat pe Strada Aeroportului nr. 1. Primăria Caransebeș va pune la dispoziție transport gratuit către aeroport, prin curse regulate între orele 9:30 și 15:00, pe traseele Pipirig–Centru–Aeroport și Balta Sărată–Centru–Aeroport.

Bonus pentru adolescenți: competiții sportive la Ștrandul Municipal

De la ora 15:00, adolescenții cu vârste între 13 și 19 ani sunt așteptați la Ștrandul Municipal pentru competiții sportive de fotbal, baschet și tenis de masă.

Intrarea este liberă, iar organizatorii promit o zi plină de distracție, activități educative și voie bună pentru întreaga familie.

spot_img

Actualitate