La capătul a 5 zile de meciuri în sala polivalentă Victoria din Caransebeș, maratonul sportiv s-a încheiat cu festivitatea de premiere duminică, 11 mai, organizată de CSS Caransebeș, în colaborarea cu Inspectoratul Școlar Caraș-Severin, primăria Municipiului Caransebeș și federația Română de Volei.
Au fost oferite premii speciale individuale, după cum urmează: MVP: Maria Boșka (CSS Caransebeș) Cel mai bun libero: Lorena Veres (CSS2 Baia Mare), Cel mai bun atacant: Ana Sindreștean (CSS2 Baia Mare), Cel mai bun ridicător: Vicky Florea (LPS Bihorul Oradea), Cel mai bun fals: Ana Minescu (CNMV Ploiești) și Jucătoare de perspectivă: Daiana Bălăescu (CSS Caransebeș).
Au participat 6 echipe finaliste la Turneul Național de Volei, din Baia Mare, Galați, Brașov, Ploiești, Oradea și Caransebeș, iar titlul în această divizie secundă a junioarelor a fost cucerit de CSS 2 Baia Mare, care a învins în ultimul meci, într-o adevărată finală a competiției, formația gazdă, CSS Caransebeș, cu 3-1. Acest scor a făcut ca pe locul 3 să se claseze LPS Bihorul Oradea, care a pierdut un set în ultimul său meci, cel câștigat cu 3-1 în fața formației Juvenil Brașov.
Clasament final:










