14.2 C
Caransebeş
14.4 C
Reșița
13 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Lunca Timișului din Caransebeș ecologizată de voluntari

Politică

Voluntarii de la Clubul Rotary și de la Interact Caransebeș au ales să se implice în ecologizarea zonei Lunca Timișului, care a ajuns să fie folosită drept depozit de gunoi necontrolat.

Ne gândim că natura e casa noastră, nu ne-ar plăcea să trăim într-un loc murdar, deci hai să avem grijă de ea, a fost îndemnul Taniei Pârvu, președinta Rotary Club Caransebeș la începutul zilei de sâmbătă, 5 aprilie.

„Sâmbătă, am ecologizat zona Lunca Timișului, pe o distanță de aproximativ 2 km, unde am adunat deșeurile și le-am lăsat sortate în saci, în mai multe puncte de colectare. Ne-au fost alături voluntari dedicați și bicicliștii de la Gugulan MTB & RUN Caransebes, Asociația Gugulanii Sportivi, cărora le mulțumim pentru sprijinul oferit pe teren! De asemenea, mulțumim Transal Urbis Caransebeș pentru colaborare și susținerea logistică. Haideți să păstrăm împreună Caransebeșul curat! Nu aruncați deșeuri în natură!”, este îndemnul Taniei Pârvu, președinta Rotary Club Caransebeș.

Tinerii voluntari își doresc, prin această acțiune de ecologizare, un mediu curat și sănătos, respect pentru natură și spațiul comun și o mobilizare a comunității.

spot_img

Actualitate