De la pupitrul Camerei Deputaților, parlamentarul cărășean Marius Damian și-a anunțat ieșirea din Partidul Social Democrat!
Marius Damian a reprezentat județul Caraș-Severin în Parlamentul României, ca deputat, în mandatul 2020-2024. Anterior, a avut o carieră îndelungată ca primar al comunei Teregova, funcție pe care a ocupat-o între 2004 și 2016. Damian a fost activ în susținerea comunității locale și a problemelor regionale, fiind cunoscut pentru implicarea sa în politici ce vizează educația și dezvoltarea tinerilor, cărora le adresează frecvent mesaje de încurajare privind dezvoltarea personală și educațională.
„După 25 de ani de muncă, în cadrul PSD, ani în care mi-am făcut datoria și am obținut mereu unele dintre cele mai bune rezultate din județ, cu emoții am făcut acest pas, datorită unor motive despre care voi face referiri în zilele următoare. Voi încerca în continuare, indiferent din poziția în care mă voi afla, să fiu în slujba cetățenilor din Caraș-Severin.”, a spus Marius Damian pe pagina personală de Facebook.
În 2024, Damian a candidat ca independent pentru funcția de primar al municipiului Caransebeș, pentru că partidul său nu l-a susținut oficial.
Așteptăm ca Marius Damian să dezvăluie și motivele pentru care a renunțat, după 25 de ani, să mai facă parte din partidul cu cel mai mare număr de membri, dar și candidați validați pentru alegerile parlamentare din acest an.


