12 C
Caransebeş
12 C
Reșița
11.4 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Marcel Vela o contrazice pe Elena Lasconi! Republica Moldova a fost susținută de Guvernul Ciucă

Politică

Marcel Vela: „Am văzut-o pe doamna candidat USR Elena Lasconi că acuza cu mânie electorală pe candidatul Nicolae Ciucă și Partidul Național Liberal, cum că nu am fi alături de Republica Moldova, în aceste zile de răscruce prin care trec frații noștri de dincolo de Prut. O contrazic!”

Senatorul PNL de Caraș-Severin vine cu mai multe exemple, lăsând la o parte mobilizarea de săptămâna trecută și postările liberalilor cu îndemnul moldovenilor ca să meargă la vot și chiar publicarea aici a secțiilor de vot din România, organizate pentru cetățenii moldoveni.

Senatorul PNL de Caraș-Severin vorbește de două perioade cu situații concrete privind implicarea PNL, în care vorbesc faptele. Prima perioadă: ajutorul dat Moldovei de România în timpul Guvernului Ciucă, prin semnarea Acordului de finanțare nerambursabilă de 100 milioane de euro la 11 Februarie 2022 la Chișinău, prin care se finanțează proiecte în infrastructură (au fost deja derulate o serie de astfel de proiecte), educație (dotare cu 100 de microbuze școlare, laboratoare) și cultură. A doua perioadă: sprijinul acordat Republicii Moldova de către România în alimentarea cu electricitate și gaze naturale în vremuri grele de criză energetică, tot în perioada Guvernului Nicolae Ciucă.

„Pentru că am participat personal la această acțiune din Chișinău, readuc aminte că și în anul 2020 România a ajutat Moldova, acordând un sprijin medical cu materiale sanitare și de protecție epidemiologică într-o perioadă foarte grea și complicată din pandemie. Am susținut atunci Republica Moldova cu un ajutor umanitar constând în 500.000 de măşti de protecție de tip FFP2, 25.000 de combinezoane, 5.000 de viziere, 5.000 de ochelari de protecţie, 200.000 de mănuși, 2.800 de cutii de medicamente, 10 izolete cu presiune negativă pentru transportul pe targă şi aproximativ 80.000 de litri de alcool sanitar. Transportul echipamentelor a fost realizat în data de 7 mai 2020, cu 20 de camioane aparținând Ministerului Apărării Naționale condus de către Ministrul Apărării, domnul Nicolae Ciucă, împreună cu ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Acest sprijin nu a fost o acțiune singulară, completând o misiune medicală a României în cadrul căreia 42 de medici români s-au alăturat in perioada Stării de Urgență timp de două săptămâni colegilor din Republica Moldova, unde au desfășurat activități de acordare a asistenței medicale și îngrijire a pacienților diagnosticați cu COVID-19, instruind totodată și personal medical în spitale din Bălți, Chișinău și Cahul.”, menționează parlamentarul liberal.

Anul viitor, pe 27 aprilie 2025, vor fi 15 ani de parteneriat strategic în care România și Republica Moldova au dovedit că pot face lucruri deosebite împreună… și la bine și la greu, iar PNL este ctitor la acest parteneriat care va continua și cu următorul pas în Uniunea Europeană, este de părere senatorul liberal Ion Marcel Vela.

spot_img

Actualitate