Caransebeșeanca Alexandra Covaci se întoarce din Grecia cu medalia de aur la Campionatele Mondiale de Lupte pe Plajă, la categoria de vârstă de până în 17 ani!
Covaci Alexandra Mădălina este componentă a lotului de lupte al Clubului Sportiv Municipal, antrenorii săi Dumitru Toc și Bogdan Drăghici, fiind foarte mândri de performanțele sportivei din acest an, după ce Alexandra a câștigat medalia de aur la competiția pe echipe de la Campionatele Europene de Lupte pe Plajă și medalia de bronz la categoria individuală U17, la 40 kg.
Campionatele Mondiale de Lupte pe Plajă s-au desfășurat în Paralia Katerini, Grecia, fiind un eveniment important pentru sportul de lupte pe nisip. Această locație, renumită pentru plajele sale frumoase, este un loc popular pentru competiții internaționale. Luptele pe plajă reprezintă o ramură din sportul de lupte, care combină tehnici tradiționale de lupte cu provocările terenului nisipos, aducând o dinamică diferită față de luptele clasice desfășurate pe saltea.




