Campionatele Naționale de Mountain Bike s-au desfășurat la Cheile Grădiștei, competiție la care au participat și caransebeșencele Giulia și Tania Pârvu, fiică și mamă, care vin după o altă victorie obținută zilele trecute.
Campionatul Național de MTB XCC (cross-country short track), desfășurat impecabil la Cheile Grădiștei, a adus pentru Caransebeș două medalii: Giulia Parvu medalia de bronz la juniori și Tania Parvu medalia de aur la Master feminin, pe cel mai tehnic traseu de XCO din România.
Reamintim că, zilele trecute, cele două sportive, mamă și fiică, au câștigat o etapă în Cupa României de Bike Marathon.

În concluzie, influența familiei este esențială în formarea unei atitudini pozitive față de sport și activitate fizică. Prin exemplul lor, prin sprijinul și valorile pe care le promovează, familiile pot inspira copiii să adopte un stil de viață activ și sănătos.
Să nu uităm că, datorită Taniei Pârvu, la Caransebeș se organizează un campionat deosebit de important la nivelul țării. Este vorba de Gugulan MTB & RUN Caransebes, care se va desfășura în acest an în 21 septembrie și care a ajuns la ediția a V-a, parte din fonduri fiind alocate de către Primăria Municipiului Caransebeș.


