Câteva mii de credincioși din statiunea Băile Herculane l-au insotit pe primarul Cristian Miclău la Sfanta slujba a Învierii, oficiată de către un sobor de preoți.
Protopopul Iosif Frenț, instalat ca paroh la Biserica „Schimbarea la Față” din Băile Herculane în 2020, a coordonat slujba alături de părintele protopop emerit Nicolae Peres și părintele Cilibia.
Au luat parte la slujbă aproape 2000 de localnici dar si de turiști.
„Fie ca Sfânta înviere a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sǎ ne aducǎ tuturor, pace în suflet, sănătate şi bucurii, iar Sfânta Lumină a Domnului să ne călăuzească paşii către tot binele şi să ne ajute în tot ceea ce facem! Sărbatori fericite vă doresc tuturor! Hristos a înviat!„, a spus primarul orasului Cristian Miclau.

De asemenea, și la Biserica din Pecinisca, cu hramul Sf. Apostol Toma, parintele Pavel Gaina a condus slujba la care participă, în mod traditional locuitorii din zona blocuri si din Pecinisca.
Ca in fiecare an la aceasta biserica se aduna si cei care au copilarit in Baile Herculane si s-au mutat in alte orase din Romania si din strainatate. Acestia revin de fiecare data la Baile Herculane cu ocazia sarbatorilor de Paste, iar comunitatea se reuneste la Biserică în noaptea de Înviere.


