7.3 C
Caransebeş
8.7 C
Reșița
6.5 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Un nou contract de reabilitare energetică pentru o școală din Caransebeș! Investiție de peste 3,6 milioane de lei

Politică

Primarul Felix Borcean a semnat astăzi un nou contract de renovare energetică pentru fosta școală generală nr 8 din cartierul Cazărmii, actualul Corp B al Colegiului Național Traian Doda.

Reprezentanții companiei Avalis 2002 din Oțelu Roșu spun că perioada contractuală este de un an de zile și cele mai ample lucrări se vor realiza pe timpul vacanței de vară a școlarilor pentru a nu perturba activitate, iar în lunile ce urmează se va lucra pe sectoare, pentru ca deranjul să nu fie prea mare pentru elevi.

„Suntem din zonă, din Oțelu Roșu și sperăm să face treabă bună, să ne încadrăm în termeni, pentru că lucrările vor fi de calitate. Termen avem un an de zile, să vedem când se dă ordinul de începere, dar ne dorim să nu cauzăm prea mare zgomot elevilor”, ne-a declarat Valentin Stăncioni, administratorul SC Avalis 2002.

Este ultima unitate de învățământ pentru care s-a semnat contractul în valoare de 3,6 milioane de lei, Școala Generală 8, sau Corpul B al Colegiului Național Traian Doda. Mai este de semnat un contract pentru fostul internat al aceluiași colegiu, precum și contractul pentru Liceul Tehnologic Dacia, pe altă axa de finanțare, pe Fondul de Mediu, astfel încât la final se poate spune că majoritatea unităților de învățământ din Caransebeș vor fi reabilitate, precizează edilul Caransebeșului:

„În curând vom semna și proiectul de dotare a tuturor unităților de învățământ. Sunt mulți bani care vin pentru școli, câteva zeci de milioane de lei. Va trebui să găsim soluții pentru neîntreruperea procesului educativ, sigur că lucrările se vor concentra în perioada de vacanță pe lucrările de interior, în vreme ce exteriorul se va face în restul perioadei de un an”, a declarat primarul Felix Borcean după semnarea contractului.

Edilul a mai spus că va fi pe deplin mulțumit după ce va fi implementat și proiectul privind dotarea tuturor școlilor și grădinițelor din Caransebeș, care se va încheia, cel mai probabil până la începerea anului școlar 2025-2026.

spot_img

Actualitate