12 C
Caransebeş
12 C
Reșița
11.4 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Rețeaua de apă și canalizare se va introduce în cartierul Valea Cenchii! Lucrările încep în acest an

Politică

În cadrul întâlnirii din cartierul Valea Cenchii, primarul Felix Borcean a discutat cu cetățenii despre principalele probleme cu care se confruntă cartierul, iar în final s-a ajuns de comun acord ca lucrările de anvergură să înceapă cât mai repede!

în următoarele săptămâni vor începe pe străzile din cartier lucrările de extindere a rețelei de apă și canalizare, realizate de Aquacaraș. Lucrările se vor finaliza în această vară, când întregul cartier va fi racordat la noua rețea de apă și canalizare a orașului.

De asemenea în următoarele luni vor începe lucrările de extindere a rețelei de gaz, astfel încât cetățenii din cartier să se poată branșa la rețea la costuri mai mici. După finalizarea proiectului tehnic, străzile Valea Cenchii și Râul Alb vor fi asfaltate și se vor moderniza trotuarele.

“Chiar dacă urmează o perioadă în care se va crea un disconfort pentru cetățeni, se vor sparge străzile din cartier, la final toate locuințele vor fi branșate la rețeaua de apă și canalizare și vor avea posibilitatea să se branșeze și la rețeaua de gaz. După finalizarea lucrărilor, calitatea vieții din cartier și confortul din locuințe va crește considerabil!”, declară primarul Felix Borcean.

spot_img

Actualitate