Consilierii locali din municipiul Caransebeș au aprobat prelungirea duratei de implementare și execuție de la 12 luni la 36 de luni pentru obiectivul de investiție Renovare Energetică Internat școlar, strada N Popeea.
Primăria Municipiului Caransebeș a depus proiectul pe Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C5 – Valul Renovării, Renovare energetică moderată/aprofundată a clădirilor publice – Autorități locale.
Solicitarea a ținut cont de stadiul actual de implementare, în acest moment fiind finalizat proiectul tehnic, urmând demararea achiziției.
Renovarea energetică Internat Școlar, strada N. Popeea din municipiul Caransebeș are o valoare totală de finanțare de 1.342.500 euro, adică 6.608.724,75 lei de lei.
Printre lucrările cuprinse în proiect amintim: izolarea termică a pereților exteriori și a planșeului; înlocuirea ferestrelor și ușilor exterioare cu tâmplărie performantă energetic; montarea unui sistem de ventilare a aerului cu recuperare de căldură; montarea unui sistem de panouri fotovoltaice; montarea unu sistem de iluminat de tip LED.


