15.9 C
Caransebeş
17.7 C
Reșița
14.5 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Cristian Miclău: „Am găzduit, din nou, un eveniment reușit și sper să continuăm în acest ritm!”

Politică

Primarul orașului stațiune Cristian Miclău s-a declarat mulțumit de desfășurarea evenimentului maraton „Festivalul Internațional Hercules”, cel mai longeviv festival de folclor din țară.

Timp de o săptămână stațiunea a fost mai animată decât de obicei pentru că atât turiștii cât și localnicii au putut urmări, admira și aplauda soliști și ansambluri de cântece și dansuri din întreaga dar și din țările balcanice.

„Ne bucurăm că am putut să găzduim un festival amplu, o săptămână plină de spectacole, concerte de muzică de fanfară, expoziții și lansări de carte. Un eveniment reușit și sper să continuăm în acest ritm și în anii care vor urma”, a declarat într-o conferință de presă primarul stațiunii de pe Valea Cernei, Cristian Miclău.

Anul acesta festivalul, ajuns la a 53 a ediție s-a desfășurat într-un format extins, pe mai multe paliere de la spectacole folclorice, care au avut loc în fiecare seară, la concerte de muzică de fanfară, cu Fanfara Reprezentativă a Forțelor Navale Române, din Constanța, cea care dă onorul ceremoniilor oficiale ale președinției României, sau lansare de carte și expoziție de carte despre marină și instrumentele de navigație, care acoperă 4000 de ani de istorie.

Au participat ansambluri folclorice din România, Serbia, Turcia, Georgia, Bulgaria, grecii și lipovenii din România. Festivalul a fost organizat de către Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Băile Herculane.

spot_img

Actualitate