15.9 C
Caransebeş
17.7 C
Reșița
14.5 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Vești bune pentru studenții de la Academia de Poliție!

Politică

Este lege! Studenții Academiei de Poliție, care din motive medicale sunt inapți de a continua studiile nu mai sunt obligați la despăgubiri. Senatorul Ion Marcel Vela și deputatul Dumitru Rujan au susținut aprobarea legii care vine în sprijinul studenților.

Legea pe care au susținut-o parlamentarii liberalii de Caraș-Severin a fost promulgată de președintele României Klaus Iohannis. Legea nr.153/2023 vine în ajutorul studenților Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuzaˮ a Ministerului de Interne.

Potrivit deputatului Dumitru Rujan, studenții Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuzaˮ a Ministerului de Interne, care sunt declarați inapți pentru continuarea studiilor, prin decizie medicală definitivă dispusă de către autoritățile competente, la cerere, vor putea opta pentru continuarea programelor de studii de ordine publică şi siguranţă publică, respectiv, drept, organizate la forma de învăţământ cu frecvenţă, fără ca la absolvire să li se acorde gradul profesional şi fără a fi încadrați în Ministerul de Interne.

Totodată, studenţii aflaţi în această situaţie urmează a fi exoneraţi de obligaţia restituirii cheltuielilor efectuate pe timpul desfăşurării programelor de studii.

„Ca secretar al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională mă bucur că vom avea pe viitor oameni bine pregătiți în acest domeniu”, a declarat deputatul Dumitru Rujan, care a mai adăugat că legea a fost susținută de către senatorul Ion Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin.

spot_img

Actualitate