Salvamont Caraș-Severin vă fi prezent în mai multe școli din diferite orașe și localități ale județului, invitat în cadrul programului Săptămâna Verde.
Serviciul Salvamont a primit solicitare din partea conducerilor mai multor școli din județ în vederea colaborării ca parteneri în cadrul proiectului „Săptămâna Verde”. Este vorba despre Reșița, Caransebeș, Oțelu Roșu și comuna Turnu Ruieni.
„Ne simțim onorați să vorbim copiilor și să prezentăm parte din activitatea și echipamentul Salvamont. Vor exista ateliere interactive menite să-i apropie pe copii de meseria de salvator montan. De asemenea, un aspect important se va referi la respectul pentru mediu și pentru munte”, ne-a declarat Cornel Galescu, șeful Serviciului Public Salvamont Caraș- Severin.
UPDATE: 25.04.2023
În cadrul proiectului educațional „Săptămâna Verde” salvatorii caraseni din cadrul Serviciului Public Salvamont Caraș Severin s-au întâlnit la poalele Muntelui Mic cu 150 de copii de la Școala Gimnazială „Mihai Peia” din Reșița.
Salvamontiștii cărășeni au interacționat cu cei mici, povestindu-le despre activitățile de intervenție în zona montană, arătându-le o parte din echipamentul de iarnă și de vară, implicându-se totodată și în scenarii care simulează diferite accidente ce pot avea loc pe pârtiile de schi sau pe potecile munților, ne-a declarat Cornel Galescu, șeful Serviciului Public Salvamont Caraș Severin.






