În urma imaginilor apărute atât în presa din Caraș-Severin, cât și în buletinele de știri ale unor televiziuni naționale, deputatul PNL de Caraș-Severin îi cere public președintelui Consiliului Județean, să demită de urgență pe managerul Spitalului Județean Reșița.
În opinia parlamentarului liberal managerul Alina Stancovici este un manager nepregătit și prezintă un real pericol pentru pacienții internați.
„Vă rog să puneți punct numirilor pe criterii politice, oamenilor fără expertiză. Fac apel către colegii din coaliție deoarece acesta este momentul să lăsam politica deoparte, să ne punem la masă și să găsim soluții. Sănătatea noastră nu trebuie să aibă culoare politică, iar eu, în calitate de parlamentar, asigur sprijin tuturor demersurilor legale care însănătoșesc sistemul sanitar din Caraș-Severin”, declară Dumitru Rujan, deputat PNL de Caraș-Severin.


