Carmen Maria Ham ne-a demonstrat, ieri 20 martie la Galeria de Artă Corneliu Baba din municipiul Caransebeș că, folosind doar linii, forme și nuanțe simple se pot obține rezultate uimitoare.
Artista este din Caransebeș, dar stabilită în Timișoara și și-a redescoperit pasiunea pentru desen după ce a dat naștere unui băiețel, în urmă cu câțiva ani, astfel că a strâns lucrare după lucrare pentru a putea prezenta, acasă prima expoziție personală.
Acțiunea de la Galeria de Artă a fost deschisă de Stana Stepanescu, managerul Casei de Cultură George Suru, care a mulțumit publicului prezent și care a precizat că ceea ce este expus pe simezele galeriei oferă ochiului satisfacție.







Desenul în creion, poate cea mai grea tehnică, ținând cont că precizia și atenția la detalii este la un alt nivel, spune criticul de artă Nicoleta Cozma. Tehnicile folosite sunt Doodles, Zentangle și Mandala. Ele se pot învăța într-un timp relativ scurt, dar lucrul în sine necesită răbdare și atenție la detalii, ne-a declarat artista Carmen Maria Ham.
Carmen a reușit să creeze majoritatea lucrărilor pe timpul nopții, după ce a scăpat grijile cotidiene și asta pentru că în timp ce a lăsat culoarea și frumosul să se așeze pe pânză, a practicat, din plin concentrarea și liniștirea minții. În creațiile sale se întâlnesc diferite combinații de culori care se folosesc pentru un rezultat final frumos, armonios si bogat.
Expoziția, care rămâne deschisă până în 17 aprilie este cu vânzare creațiile sale încep de la 300 de lei și pot ajunge până la 2500 de lei în funcție de mărimea și complexitatea tabloului.


