11 C
Caransebeş
11.2 C
Reșița
10 C
Oţelu Roşu
duminică 08 noiembrie 2026

Incendiu devastator la Caransebeș! 4.000 de anvelope și 800 de jante, mistuite de flăcări. Un scurtcircuit electric ar fi provocat dezastrul

Politică

Un depozit de anvelope din municipiul Caransebeș a fost distrus de un incendiu puternic, izbucnit sâmbătă seara, 7 noiembrie. Bilanțul pagubelor, stabilit după intervenția pompierilor, este mult mai mare decât cel anunțat inițial. Nu mai puțin de 4.000 de anvelope și 800 de jante au fost distruse, alături de mai multe construcții și autovehicule.

Flăcările s-au extins rapid, iar în momentul sosirii echipajelor de intervenție incendiul cuprinsese întregul amplasament, pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați.

Potrivit informațiilor actualizate transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin, focul a distrus 4.000 de anvelope, 800 de jante, o construcție metalică de aproximativ 300 de metri pătrați, o anexă, un autoturism și un ATV, precum și alte bunuri aflate în depozit.

Incendiul nu s-a limitat însă la bunurile de pe amplasament. Alte cinci autoturisme parcate în apropiere au fost afectate de căldura degajată și de flăcări.

Pentru lichidarea incendiului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Caransebeș, sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Oțelu Roșu. La fața locului au fost mobilizate patru autospeciale de stingere și un echipaj de prim-ajutor.

Primele informații indicau aproximativ 700 de anvelope distruse, însă evaluarea ulterioară a arătat că numărul acestora a fost de aproape șase ori mai mare.

Un scurtcircuit electric, cauza probabilă a incendiului

În urma verificărilor efectuate, pompierii au stabilit drept cauză probabilă a izbucnirii incendiului un scurtcircuit electric produs la o priză.

Deși pagubele materiale sunt considerabile, din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime.

spot_img

Actualitate