Un conflict izbucnit sâmbătă seara, 24 octombrie, la „Festivalul Fermierilor” din Obreja a mobilizat de urgență mai multe echipaje de poliție. Persoane cu vârste între 27 și 59 de ani ar fi fost implicate în altercația în urma căreia mai mulți participanți au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit primelor verificări ale polițiștilor, incidentul s-ar fi declanșat în jurul orei 19:20, pe platoul „Esplanadă”. Pe fondul unor neînțelegeri și al consumului de alcool, o dispută verbală ar fi degenerat în violențe fizice. Cei implicați s-ar fi lovit reciproc cu pumnii și cu obiecte contondente, iar conflictul s-ar fi extins și asupra altor persoane care au intervenit.
Alerta a fost dată prin 112 în jurul orei 19:30. Echipajele Poliției Municipiului Caransebeș au intervenit pentru aplanarea conflictului și prevenirea escaladării acestuia.
Persoanele vătămate s-au prezentat la o unitate medicală, unde au primit îngrijiri, fără să rămână internate. Polițiștii le-au informat despre posibilitatea solicitării unui ordin de protecție provizoriu, însă niciuna nu a cerut emiterea acestuia. Le-au fost înmânate formularele pentru a se putea adresa instanței.
Cercetările continuă pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Fotografie cu caracter informativ


