Municipiul Caransebeș anunță încheierea oficială a proiectului „Promovarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor electrice în municipiul Caransebeș”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția, în valoare totală de 1.464.503,25 lei, TVA inclus, a fost finalizată cu succes.
În cadrul acestuia au fost instalate 10 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, amplasate pe străzile Luță Ioviță, Splaiul Sebeșului, Grădinilor, Moise Groza, Vasile Alecsandri și Ardealului. Totodată, au fost amenajate locuri de parcare rezervate procesului de încărcare și a fost derulată o campanie de informare privind importanța mobilității alternative și reducerea poluării produse de autovehicule.
Stațiile respectă standardele impuse de Uniunea Europeană și au fost amplasate în zone publice strategice ale municipiului: cartiere rezidențiale, zone comerciale și mixte, precum și în apropierea unor noduri de transport.
Investiția urmărește încurajarea transportului nepoluant, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea calității vieții. Beneficiarii sunt locuitorii municipiului Caransebeș, cetățenii din localitățile apropiate, persoanele aflate în tranzit și turiștii.
Potrivit primarului Felix Borcean, proiectul va avea efecte sociale, economice și de mediu, prin creșterea confortului în trafic, reducerea cheltuielilor pentru carburant, îmbunătățirea calității aerului și diminuarea poluării fonice.
Stațiile sunt operaționale. Tariful de reîncărcare este de 1,70 lei/kWh, TVA inclus, la care se adaugă costuri de operaționalizare de 15%.
Plata poate fi efectuată prin aplicația Ampevo sau direct cu un card bancar.
Prin finalizarea acestei investiții, administrația din Caransebeș face un nou pas spre modernizarea transportului local și atingerea obiectivelor de neutralitate climatică. Reprezentanții municipalității au pus la dispoziția utilizatorilor și un scurt ghid pentru încărcarea autovehiculelor electrice.


