7.3 C
Caransebeş
8.7 C
Reșița
6.5 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș se alătură grevei generale SANITAS. Urgențele sunt asigurate, iar activitatea continuă cu personal minim

Politică

Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș s-a alăturat, începând de azi, 28 iulie, grevei generale declanșate la nivel național de Federația SANITAS. Protestul este semnalizat printr-o pancartă amplasată la intrarea în unitatea medicală, însă activitatea esențială pentru pacienți este asigurată.

Liderul Sindicatului SANITAS din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, Andrei Seracin, ne-a declarat că spitalul funcționează în condiții de siguranță pentru pacienți.

„Greva este anunțată printr-o pancartă la poarta spitalului, însă unitatea preia toate urgențele, iar pe secții se lucrează cu minimul de personal prevăzut de lege. Și așa ne confruntăm, în prezent, cu un deficit mare de personal la nivelul spitalului”, a precizat Andrei Seracin.

La nivel național, sindicaliștii SANITAS susțin că noul proiect al Legii salarizării și măsurile adoptate în ultimul an afectează veniturile angajaților din sănătate. Printre principalele revendicări se numără deblocarea posturilor din sistemul sanitar, eliminarea inechităților salariale, păstrarea sporului de tură la nivelul actual, menținerea sporului de 100% pentru munca prestată în weekend și în zilele de sărbătoare legală, reintroducerea sporurilor pentru condiții de muncă și stoparea diminuării veniturilor personalului medical și auxiliar. Reprezentanții SANITAS susțin că modul propus de acordare a sporurilor conduce, în realitate, la scăderi importante ale veniturilor și că remunerația pentru turele de noapte, weekend și sărbători legale a ajuns „rușinos de mică” în raport cu responsabilitatea și volumul de muncă din spitale.

Federația SANITAS a anunțat că greva generală va continua pe termen nelimitat până la găsirea unor soluții în urma negocierilor cu Guvernul. Până atunci, în toate spitalele participante sunt asigurate urgențele și activitatea minimă obligatorie, astfel încât pacienții aflați în situații critice să nu fie afectați.

spot_img

Actualitate