Polițiștii cărășeni atrag atenția asupra unei metode de furt folosite frecvent de infractori, cunoscută în mediul infracțional drept „Metoda Vânzătorilor Ambulanți”, și îi îndeamnă pe cetățeni, în special pe vârstnici, să manifeste prudență atunci când sunt abordați de persoane necunoscute care oferă diverse produse spre vânzare.
Duminică după-amiază, un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Oravița, a fost abordat de doi tineri care au insistat să îi vândă lenjerii de pat. În cele din urmă, acesta a acceptat să cumpere produsele și a achitat suma de 500 de lei.
La scurt timp după plecarea celor doi, bărbatul a constatat că din portofel îi mai lipseau încă 1.200 de lei, sumă care ar fi fost sustrasă profitându-se de neatenția sa.
Victima a sesizat imediat polițiștii, oferind informații importante despre persoanele implicate. În urma unei mobilizări rapide a echipajelor și a colaborării cu polițiștii din cadrul Poliției Orașului Oțelu Roșu, suspecții au fost identificați și opriți în trafic pe raza localității Oțelu Roșu.
Prejudiciul a fost recuperat integral, iar banii au fost restituiți persoanei păgubite. Polițiștii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Recomandările polițiștilor
Pentru a evita să deveniți victime ale unor astfel de infracțiuni, oamenii legii recomandă: să nu cumpărați produse de la persoane necunoscute care vă abordează pe stradă sau la domiciliu; să nu deschideți portofelul în fața străinilor și să nu lăsați la vedere sumele de bani pe care le dețineți; să păstrați distanța față de persoane insistente care încearcă să vă distragă atenția; să nu permiteți accesul persoanelor necunoscute în curte sau în locuință; să apelați imediat numărul unic de urgență 112 dacă observați persoane suspecte sau dacă ați fost victima unei astfel de fapte.
Polițiștii le recomandă tinerilor să discute cu părinții și bunicii lor despre aceste metode de operare, întrucât persoanele în vârstă sunt adesea ținta preferată a celor care profită de buna lor credință.


