7.3 C
Caransebeş
8.7 C
Reșița
6.5 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Accident grav pe DN6, la Slatina-Timiș: trei persoane rănite, una a fost încarcerată. Traficul a fost blocat

Politică

Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață, în jurul orei 07:20, pe DN6, în localitatea Slatina-Timiș, județul Caraș-Severin. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar în urma impactului trei persoane au fost rănite, dintre care una a rămas încarcerată.

La locul intervenției au ajuns de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, care au intervenit cu o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare, sprijiniți de un echipaj SMURD. În total, 10 pompieri militari au fost mobilizați pentru gestionarea situației.

De asemenea, la fața locului au intervenit două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Caraș-Severin și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Salvatorii au reușit să extragă în siguranță persoana rămasă captivă în autoturism. Victima era conștientă și a fost preluată de echipajul medical al SAJ, care i-a acordat primul ajutor și a transportat-o la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Din cauza accidentului, circulația rutieră pe DN6, în zona localității Slatina-Timiș, a fost temporar blocată pe ambele sensuri de mers, până la finalizarea intervenției și efectuarea cercetărilor de către polițiști.

Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Sursa: Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin.

spot_img

Actualitate