Municipiul Caransebeș va găzdui, în perioada 17–19 aprilie 2026, una dintre cele mai așteptate manifestări culturale locale – „Ruga de la Oraș”. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Caransebeș, în colaborare cu Casa de Cultură „George Suru”.
Timp de trei zile, locuitorii și vizitatorii vor avea parte de un program bogat, ce îmbină tradiția cu muzica și dansul modern.
Vineri, 17 aprilie (16:00–23:00), deschiderea va fi marcată de parada ansamblurilor folclorice, urmată de spectacole susținute de formații și artiști precum: Ansamblul „Junii Gugulani”, Formația Olanii (cu solista Vanesa Olan), Luci Dugă Carasanu & Formația Maistorii, Ion Dragomir Papu, Mihaela Petrovici & Band și alții.
Sâmbătă, 18 aprilie (17:00–23:00), scena va fi ocupată de Școala de balet a Casei de Cultură, Ansamblul „Zestrea Gugulanilor”, Ansamblul Siriana din Arad, precum și artiști precum Iasmina Iova & Band, Mirela Petrean, Stana Stepanescu și Andrei Bănuță.
Duminică, 19 aprilie (17:00–23:00), programul continuă cu formații de dans sportiv și ansambluri locale, dar și cu recitaluri susținute de Florin Boita & Formația Nova Music, Roxana Chiriță, Petre Ștefan, Liliana Laichici și Andia. Seara se va încheia festiv, cu lansare de confeti.
„Ruga de la Oraș” promite, și în 2026, să aducă împreună comunitatea într-o atmosferă de sărbătoare autentică, celebrând tradițiile și valorile culturale ale zonei Gugulanilor.


