15.9 C
Caransebeş
17.7 C
Reșița
14.5 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Avarie la rețeaua de apă din Caransebeș: mai multe străzi rămân fără apă astăzi, 8 aprilie

Politică

Societatea AQUACARAȘ S.A. a anunțat oprirea furnizării apei potabile pe mai multe străzi din municipiul Caransebeș, astăzi, 8 aprilie 2026, ca urmare a unei avarii apărute spontan la rețeaua de distribuție.

Intervenția va avea loc în intervalul orar 10:00 – 15:00, timp în care vor fi afectați consumatorii de pe următoarele străzi: N. Titulescu, Splai Sebeș (parțial), Pajiștei, Florilor, Zăvoiului, Lunca Dumbravei, Prelungirea Dumbravei, precum și zona Enel (parțial).

Lucrările de remediere sunt efectuate de personalul punctului de lucru din Caransebeș al companiei, care estimează reluarea alimentării cu apă după ora 15:00.

Reprezentanții operatorului își cer scuze pentru disconfortul creat și atrag atenția că, la reluarea furnizării, este posibil ca apa să prezinte temporar turbiditate. În cazul în care această problemă persistă, cetățenii sunt rugați să contacteze Dispeceratul Central sau punctul local de lucru.

AQUACARAȘ mulțumește consumatorilor pentru înțelegere.

spot_img

Actualitate