7.3 C
Caransebeş
8.7 C
Reșița
6.5 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Silviu Hurduzeu anunță reducerea drastică a personalului: CJ Caraș-Severin depășește pragul impus de Ordonanța de Urgență nr. 7/2026

Politică

După ședința Consiliului Județean Caraș-Severin, președintele Silviu Hurduzeu a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, o reducere semnificativă a numărului de angajați din aparatul propriu și din cadrul Direcției de Drumuri Județene, în contextul măsurilor de austeritate impuse la nivel național.

Pentru anul 2025 era stabilit un total de 322 de posturi, însă pentru 2026 numărul maxim de angajați va scădea la 225, conform datelor comunicate de Instituția Prefectului și în baza prevederilor Ordonanța de Urgență nr. 7/2026, care impune o reducere a personalului din instituțiile publice. În cazul Consiliului Județean Caraș-Severin, reducerea ajunge la aproximativ 30%.

Șeful administrației județene a precizat că aceste măsuri nu vor afecta instituțiile de cultură din subordine și nici Direcția de Evidență a Persoanelor, unde schema de personal este stabilită în funcție de numărul de locuitori, respectiv un angajat la 15.000 de persoane.

Implementarea noii structuri va avea loc etapizat, până la 1 iulie 2026. În această perioadă, vor fi aprobate noile organigrame pentru aparatul propriu și pentru Direcția de Drumuri Județene, astfel încât acestea să se încadreze în plafonul de 225 de posturi.

În paralel, conducerea CJ Caraș-Severin continuă analiza și în cadrul Direcției de Asistență Socială, unde sunt vizate măsuri de comasare a unor centre și reducere a cheltuielilor.


Silviu Hurduzeu a subliniat că reorganizarea instituției este inevitabilă și va fi realizată până la termenul limită stabilit de lege. Reducerea de personal reprezintă, în esență, „un calcul matematic”, aplicat asupra numărului actual de posturi, însă urmează o etapă importantă de regândire a organigramei atât la nivelul aparatului propriu, cât și al Direcției de Drumuri Județene.

Potrivit acestuia, reorganizarea va avea două obiective principale: creșterea eficienței activității – inclusiv printr-o prezență mai mare în teren, în special la drumuri județene – și realizarea de economii la buget, în special în ceea ce privește cheltuielile salariale ale Consiliului Județean.

spot_img

Actualitate