7.3 C
Caransebeş
8.7 C
Reșița
6.5 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Peste 200 de metri cubi de lemn, confiscați de polițiștii din Caraș-Severin în urma controalelor din ultimele două săptămâni

Politică

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, împreună cu specialiști ai Garda Forestieră Timișoara, au desfășurat în perioada 2–13 martie 2026 o serie de acțiuni pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul exploatării și transportului materialului lemnos, pe raza întregului județ.

Activitățile au fost coordonate de Serviciul de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol și au vizat circulația, exploatarea, depozitarea, prelucrarea și comercializarea materialului lemnos.

În total, au fost organizate peste 60 de acțiuni de control, majoritatea desfășurate pe drumurile publice. De asemenea, au avut loc trei controale în fondul forestier și cinci acțiuni care au vizat depozitarea și comercializarea lemnului.

Polițiștii au efectuat aproximativ 150 de verificări, dintre care șapte la depozite de material lemnos, trei la instalații de debitat și trei la exploatări forestiere. Totodată, au fost controlate peste 130 de vehicule care transportau material lemnos.

În urma controalelor au fost constatate patru infracțiuni prevăzute de Codul Silvic, printre care tăiere fără drept de arbori, furt de arbori și introducerea sau modificarea de date informatice în sistemul informațional integrat pentru păduri, cu scopul producerii de consecințe juridice.

Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat aproximativ 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de circa 82.000 de lei. Totodată, a fost confiscată o cantitate de peste 200 de metri cubi de material lemnos, estimată la aproximativ 67.000 de lei.

Potrivit reprezentanților Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, acțiunile de verificare vor continua și în perioada următoare pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic și pentru protejarea fondului forestier.

spot_img

Actualitate