7.3 C
Caransebeş
8.7 C
Reșița
6.5 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Au început lucrările de revitalizare în Parcul Teiuș din Caransebeș. Circulația auto, interzisă

Politică

Lucrările din cadrul proiectului „Revitalizare și amenajare spații verzi în municipiul Caransebeș” au început miercuri, 4 martie, în zona Parcului Teiuș, plămânul verde al orașului.

Primăria Caransebeș anunță că, pe perioada lucrărilor, circulația autoturismelor în interiorul parcului este închisă până la finalizarea investiției.

Primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean, a transmis că această măsură este necesară pentru desfășurarea lucrărilor și pentru transformarea parcului într-un spațiu destinat exclusiv pietonilor și activităților recreative.

Proiectul, finanțat din fonduri europene prin Programul Regional Vest 2021-2027, presupune modernizarea și reconfigurarea peisagistică a parcului, precum și a zonei verzi din apropierea Vilei Popov. Investiția este estimată la aproximativ 5 milioane de euro și are ca scop transformarea spațiului într-o zonă modernă de agrement pentru locuitori.

Potrivit planurilor prezentate anterior de primarul Felix Borcean, Parcul Teiuș va fi reorganizat în mai multe zone funcționale, dedicate relaxării, sportului și activităților pentru copii. Proiectul prevede amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness în aer liber, spații de relaxare, alei pietonale și dotări moderne de mobilier urban, dar și plantarea a mii de arbori și plante decorative.

Prin această investiție, administrația locală își propune ca Parcul Teiuș să devină un spațiu verde modern, dedicat comunității, în care prioritate să aibă pietonii, activitățile recreative și contactul cu natura.

spot_img

Actualitate