12 C
Caransebeş
12 C
Reșița
11.4 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

16 intervenții ale pompierilor cărășeni într-o singură zi: incendii la locuințe, vegetație și misiuni SMURD

Politică

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin au intervenit în ultimele 24 de ore pentru gestionarea a 16 situații de urgență în zona de competență.

Dintre acestea, șapte au fost incendii. Două au izbucnit la locuințe, alte două la coșuri de fum necurățate corespunzător, în localitățile Moldova Nouă și Fizeș, iar trei incendii s-au manifestat la vegetație uscată, pe raza municipiului Reșița (două intervenții) și în localitatea Soceni. În urma incendiilor de vegetație au ars aproximativ 1,5 hectare de teren.

Un incendiu puternic la o locuință s-a produs în municipiul Caransebeș, unde pompierii Detașamentului Caransebeș au intervenit pentru stingerea flăcărilor. Mansarda casei a ars în totalitate pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, fiind distruse și mobilierul și electrocasnicele. Cauza probabilă a fost jarul sau scânteile.

Un alt incendiu la o locuință a avut loc în orașul Bocșa. La fața locului au acționat pompierii militari din cadrul Detașamentului Reșița, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bocșa. Au ars grinzile din jurul coșului de fum, mobilierul și un televizor. Și în acest caz, cauza probabilă a fost jarul sau scânteile. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Echipajele de intervenție au acționat și la un accident rutier produs pe DN 58, în zona Brebu, unde a fost implicat un autoturism. Pompierii au acordat primul ajutor calificat și au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor. Nu au existat persoane încarcerate, iar șoferul a refuzat transportul la spital.

Totodată, echipajele SMURD au intervenit în alte opt cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor cu afecțiuni medicale.

Pompierii reamintesc cetățenilor că, în sezonul rece, este esențială verificarea instalațiilor de încălzire și a coșurilor de fum de către personal autorizat, evitarea utilizării mijloacelor de încălzire defecte sau improvizate și folosirea în siguranță a instalațiilor electrice.

Pompierii militari cărășeni rămân la datorie 24 de ore din 24 pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și sprijinirea persoanelor aflate în dificultate. Informații despre comportamentul în situații de urgență pot fi obținute pe platforma națională fiipregatit.ro și prin aplicația mobilă DSU.

spot_img

Actualitate