Statul român a început să recupereze cheltuielile făcute pentru aducerea în țară a infractorilor condamnați definitiv care s-au sustras executării pedepselor, în baza legii promovate de Partidul Național Liberal privind responsabilizarea fugarilor.
Potrivit datelor oficiale, în anul 2025, statul român a cheltuit aproximativ 10 milioane de lei pentru localizarea, capturarea și aducerea în țară a persoanelor condamnate definitiv. Aplicarea noii legi permite recuperarea acestor sume direct de la cei care au ales să fugă de răspundere penală, subliniază deputatul Ion Marcel Vela.
În acest context, Poliția Română a deschis 548 de acțiuni în instanță, iar rezultatele sunt deja vizibile: aproape 6,9 milioane de lei au fost recuperați de la infractori, bani care până anul trecut erau suportați integral din bugetul statului.
Reprezentanții PNL subliniază că legea inițiată de Alina Gorghiu, în perioada în care a ocupat funcția de Ministrul Justiției, pornește de la un principiu corect și echitabil: cine are bani să fugă din România, deși știe că trebuie să execute o pedeapsă privativă de libertate, trebuie să aibă și obligația de a suporta costurile aducerii sale înapoi în țară.
Prin această măsură, statul transmite un mesaj ferm:
➡️ fuga de răspundere nu mai este tolerată;
➡️ infractorii nu mai sunt aduși în țară pe banii publici;
➡️ respectul față de cetățenii corecți devine o regulă.
Marcel Vela, fost ministru al Afacerilor Interne, consideră această lege un act de justiție socială, care protejează bugetul public și interesele cetățenilor onești, și dă asigurări că sumele vor fi recuperate până la ultimul leu.


