Guvernul României a adoptat în ședință pe 17 decembrie 2025 o Ordonanţă de Urgenţă privind impozitele și taxele locale pentru anul fiscal 2026, publicată în Monitorul Oficial, care obligă consiliile locale să adopte hotărârile privind noile niveluri până la 31 decembrie 2025.
Întruniți în ședință de Consiliu Local extraordinară, aleșii locali din Caransebeș au aprobat completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 100 din 30 aprilie, privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026, în conformitate cu prevederile Legii nr. 239/2025 privind măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice, precum și cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 78/2025.
Decizia a fost adoptată în urma unor discuții ample și tensionate, generate de impactul major pe care aceste modificări îl vor avea asupra populației.
Deși în cadrul ședinței s-au exprimat numeroase îngrijorări legate de creșterile semnificative ale impozitelor locale, estimate la peste 70%, primarul municipiului, Felix Borcean, a subliniat că administrația locală nu face decât să aplice prevederile impuse de Guvern. Acesta a arătat că majorarea nu reprezintă o decizie a autorității locale, ci o obligație legală, în condițiile în care Executivul a modificat baza de calcul a impozitelor. Mai mult, edilul a atras atenția asupra riscului ca, primăriile să fie obligate să vireze sume către bugetul central din impozitele colectate, situație fără precedent până în prezent.
În urma votului, grupul consilierilor PNL s-a abținut, iar consilierul AUR, Liviu Bălan, a votat împotrivă. Directorul economic al Primăriei Caransebeș, Marius Preda, a explicat că neadoptarea hotărârii până la 31 decembrie ar fi atras aplicarea automată a prevederilor legale, fără posibilitatea de intervenție a Consiliului Local. Acesta a precizat că, deși consilierii sunt conștienți de impactul negativ asupra populației, legea nu lasă loc de interpretări.
Primarul Felix Borcean a prezentat și exemple concrete, furnizate de șefa Serviciului Impozite și Taxe Locale, Daniela Schragner, subliniind că cetățenii trebuie să se aștepte la un adevărat șoc la momentul achitării obligațiilor fiscale. În plus, Guvernul a eliminat o parte dintre facilitățile acordate anterior proprietarilor de apartamente, diferențiate în funcție de anul construcției imobilelor.
Potrivit directorului economic, sumele sunt stabilite prin lege, iar primăriilor nu le rămâne decât să aplice coeficienții prevăzuți. Deși cotele nu cresc față de anul 2025, baza de calcul este majorată semnificativ.
Astfel, dacă în anul 2025 valoarea impozabilă a fost de 1.490 lei, indexată doar cu rata inflației de 10,5%, ceea ce a generat deja creșteri importante, Legea nr. 239/2025 stabilește pentru 2026 o valoare impozabilă standard de 2.677 lei. La aceasta se va aplica cota de 1,5% stabilită anterior de Consiliul Local, ceea ce va conduce, în medie, la o majorare a impozitelor și taxelor locale de aproximativ 70%.
Autoritățile locale subliniază că aceste creșteri nu reprezintă o inițiativă a administrației din Caransebeș, ci sunt consecința directă a deciziilor adoptate la nivel guvernamental, cu efecte semnificative asupra bugetelor caransebeșenilor în anul 2026.


