7.3 C
Caransebeş
8.7 C
Reșița
6.5 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Incendiu la Spitalul Județean din Reșița în timpul lucrărilor la noul RMN – Planul Roșu de Intervenție, activat și ulterior dezactivat

Politică


Astăzi, în jurul orei 15:30, un incendiu a fost semnalat prin apel la 112 la Spitalul Județean din Reșița, în zona unui salon unde erau în desfășurare lucrări pentru montarea noului aparat RMN

. Un scurtcircuit electric a provocat degajări masive de fum, care au inundat rapid încăperea.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița au intervenit prompt cu două autospeciale de stingere, încadrate cu opt militari, o autospecială de comandă și personal de conducere, inclusiv prim-adjunctul inspectorului-șef și comandantul Detașamentului Reșița.

Având în vedere riscul asupra pacienților, a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Echipele de intervenție au procedat imediat la evacuarea preventivă:

  • Etajul 1 – Secția Chirurgie: 22 de pacienți au fost mutați la secția ORL, după ce salonul a fost inundat cu fum.
  • Etajul 2 – Maternitate: 7 paciente au fost relocate la secția de ginecologie.
  • Etajele superioare: nu a fost necesară evacuarea, fiind realizate doar măsuri de aerisire și ventilare.

Pentru evacuarea eficientă a fumului, la fața locului a fost trimis un ventilator de mare capacitate.

La ora 15:55, situația a fost declarată sub control, iar Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat. Intervenția pompierilor continuă pentru evacuarea completă a fumului, iar zona rămâne sub monitorizare.

Autoritățile anunță că vor reveni cu informații suplimentare, dacă situația o va impune.

spot_img

Actualitate