7.3 C
Caransebeş
8.7 C
Reșița
6.5 C
Oţelu Roşu
marți 13 octombrie 2026

Incendiu la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș: 18 persoane evacuate preventiv, fără victime

Politică

Aseară, în jurul orei 23, personalul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș a alertat autoritățile prin 112 după ce fum dens a fost observat într-un salon de la etajul 1 al unității medicale.

Pentru siguranță, cadrele medicale au evacuat preventiv pacienții din zona afectată, nefiind înregistrate victime.

La sosirea echipajelor de intervenție, pompierii au constatat că fumul provenea din subsolul clădirii, dintr-o cameră tehnică, unde izbucnise un incendiu la un tablou electric.

Salvatorii Detașamentului de Pompieri Caransebeș au intervenit rapid cu două autospeciale de stingere, o autoscară, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.

Incendiul a fost localizat și lichidat în scurt timp, înainte să se extindă.În total, 18 persoane au fost evacuate, dintre care 11 pacienți din salonul de psihiatrie și 7 din zona de urgențe.

Fumul provenit de la tabloul electric din demisol a afectat parterul spitalului, ajungând până în salonul de psihiatrie, însă intervenția promptă a pompierilor și a personalului medical a prevenit producerea unor urmări grave.

spot_img

Actualitate