În perioada 8 – 9 noiembrie 2025, polițiștii cărășeni au desfășurat mai multe acțiuni pe linie rutieră, având ca principal obiectiv creșterea gradului de siguranță în trafic și prevenirea accidentelor rutiere provocate de consumul de alcool sau substanțe psihoactive.
Astfel, în data de 8 noiembrie, a fost organizată o acțiune tip „Blocadă” pe raza comunei Iablanița, unde polițiștii au verificat respectarea normelor rutiere în mediul rural. La activitate au participat efective din structurile de ordine publică și rutieră.
În urma controalelor, polițiștii au legitimat 83 de persoane și au verificat 67 de autovehicule. Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar 14 dintre aceștia și cu aparatul DrugTest. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.885 de lei, și au fost reținute trei certificate de înmatriculare.
De asemenea, în noaptea de 8 spre 9 noiembrie, între orele 18.00 și 04.00, polițiștii au acționat pe DN6, pentru prevenirea și combaterea conducerii sub influența alcoolului sau a drogurilor. În acest interval, au fost efectuate peste 300 de testări cu aparatul etilotest și peste 50 de testări cu aparatul DrugTest. O persoană a fost depistată cu o valoare pozitivă de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Prin aceste acțiuni, polițiștii urmăresc identificarea și sancționarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranța rutieră, precum și creșterea gradului de responsabilitate în rândul participanților la trafic.
Poliția continuă activitățile de prevenire a evenimentelor rutiere cauzate de consumul de alcool sau substanțe interzise și acționează permanent pentru menținerea unui climat de siguranță pe drumurile publice.


